Experiențe teribile. S-au trezit din anestezie în timpul operației

Experiențe teribile. S-au trezit din anestezie în timpul operației
Publicat: 17/08/2013, 22:16
Actualizat: 01/08/2014, 00:15

„Paralizat” pe masa de operatie, simțind fiecare incizie a bisturiului chirurgului, dar în imposibilitatea de a spune ceea ce simte. Este descrierea succintă a celei mai mari temeri a fiecărui pacient într-un spital, scrie Daily Mail.

Recent, un nou studiu privind anestezia generală arată ca mai mult de 150 de persoane au trăit acest coșmar în doar un an.

O treime dintre ei au fost treji pe parcursul operației relevă un studiu realizat de Royal College of Anaesthetists și Asociația Anaesteziștilor din Marea Britanie și Irlanda.

Studiul a cerut anesteziștilor șefi din mai multe unități spitalicești să precizeze numărul de cazuri în care pacienții aflați sub anestezie generală erau treji in timpul interventiei chirurgicale în 2011, și, de asemenea, să estimeze la cât de multe astfel de episoade de „conștientizare accidentale” au asistat în cariera lor.

Mai mult de 7.000 de anesteziști, adică 82 la sută din cei chestionati, au răspuns la sondaj, ei fiind întrebați și despre modul în care au monitorizat dacă pacienții lor erau conștientinți în timpul și după intervențiile chirurgicale.

Studiul a arătat ca au existat 153 de cazuri de „conștientizare accidentală” în 2011, dintre care o treime (30 la sută) dintre pacienți au spus ca au fost treji pe durata interventiei chirurgicale.

Deloc surprinzător, cei mai mulți dintre ei au spus ca au simțit „durere sau suferință” în timpul operației la care au fost supuși..

Sarah Newton, în vârstă de 32 de ani și mamă a doi copii, este unul dintre pacienții care au trăit coșmarul trezirii în timpul operației pe care a suferit-o în 2011. Sarah a mărturisit că s-a trezit și a simțit o durere sfâșietoare în timp ce stomacul său îi era tăiat în timpul unei operații ce a durat patru ore.

Foto captura Daily Mail

„Nu există cuvinte pentru a descrie ceea ce am simțit. Puteam să simt cum mă taie. Nu eram sigură dacă sunt trează sau visez. Puteam să îi aud vorbind, dar nu puteam să mă mișc. Încercam să țip, să îmi mișc degetele cu disperare, dar nu o puteam face. Am încercat să îmi accelerez bătăile inimii pentru ca ei să realizeze că simt, dar nu am reușit. Nu puteam nici să clipesc”, a povestit Sarah. Ea a fost despăgubită de spitalul unde a fost operată cu 30.000 de lire sterline pentru experiența ei traumatizantă.

Din cele 3 milioane de anestezii efectuate în fiecare an, doar o mică parte dintre pacienți se trezesc în timpul anesteziei, mai relevă studiul, care a adăugat că astfel de cazuri au devenit tot mai rare în ultimii ani.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...